Copii străzii, numiţi aşa pentru că din diferite motive nu au nici un acoperiş unde să se adăpostească, au fost denumiţi cu termenul comun de "aurolaci", nume care repugnă pentru că evocă o realitate de mizerie fizică, de consum de droguri ieftine, de antecedente penale, de analfabetism, de viaţă fară rost, în fine de viaţă la marginea societăţii. Sunt la origine nişte copii ca mulţi alţii care au ajuns pe stradă în mod principal datorită părinţilor care ori au murit, ori sunt în închisoare, ori sunt despărţiţi ori pur şi simplu i-au gonit de acasă pentru că viaţa era mai comodă fără ei. În alte cazuri sunt ei înşişi ce au ales strada pentru că situaţia din familie era de nesuportat sau pentru că nesimţindu-se înţeleşi şi iubiţi au decis să plece de acasă. Marginalizarea constantă, modul de a fi trataţi ca o greutate pentru o societate care - de cele mai multe ori - nu mai are alt criteriu de valoare decât acela al profitului şi al eficienţei, îi aruncă într-o spirală a disperării, al non-sensului vieţii, al inutilităţii celei mai cumplite. Viaţa lor se transformă încet - încet într-o formă de supravieţiure pentru că fiind copii au nevoie nu numai de ceva de mâncare, de îmbrăcăminte şi de un acoperiş ci şi de înţelegere, de afecţiune, de dăruire.
din pacate traim intr-o societate bolnava, ce pare a nu mai pune pret pe nimic din ce face un om frumos, din ce il ajuta sa cresca si sa se dezvolte armonios.
RăspundețiȘtergereCopii strazi te socheaza, atunci cand intalnesti grabit privirea lor, pentru ca e atat de trista incat iti frange inima.
E trist de asemenea ca intr-o lume in care cu totii aruncam banii pe lucruri inutile. atunci cand ne oprim cu privirea pe un astfel de copil nu il ajutam in nici un fel, apeland la scuza penibila ca nu e treaba noastra.